Despre programul oficial al sărbă­toririi zilei lui Nicolae Ceauşescu aflăm multe din presa vremii. Din oficiosul Scînteia suntem informaţi, de pildă, că 26 ianuarie 1989 a fost o zi încărcată. Şi pentru sărbătorit, dar şi pentru toţi "oamenii muncii".

Abordarea rece, fără note senti­men­tale, aşa cum cere ştiinţa, a cultului personalităţii lui Nicolae Ceau­şes­cu, în cadrul căruia sărbă­torirea zilei de naştere ocupă un loc aparte, ne dezvăluie o evoluţie în timp.

De ziua sa, pe 26 ianuarie 1989, Ceauşescu nu s-a mai dus la Scorniceşti. Nu se ducea în fiecare an de ziua sa acolo, nu făcuse din acest lucru un obicei. Şi, de altfel , pentru el importantă rămăsese vizita de cu un an înainte, în 1988, deoarece atunci împlinise 70 de ani.

Un punct distinct al ritualurilor propagandistce derulate în ianuarie 1989 l-a marcat aniversarea zilelor de naştere ale "Tovarăşei" – 7 ianuarie, şi ale "Tovarăşului" – 26 ianuarie. Ani­versări care reprezentau – mai bine zis trebuiau să reprezinte! – "minu­nate prilejuri de a da glas profundelor sentimente de adâncă dragoste, aleasă preţuire, vie recunoştinţă şi înaltă mândrie patriotică, revoluţio­nară, faţă de proeminentele perso­nalităţi poli­tice"…

Avea toată puterea ca nimeni altul în Europa. Acelaşi om în toate funcţiile însemnate – secretar general al partidului, preşedinte al ţării, co­mandant su­prem al armatei, lider al organiza­ţiilor de masă şi obşteşti. 

Recent s-au pus în circuitul public dosarele de cadre ale foştilor ilegalişti. Printre ele, şi al lui Nicolae Ceauşescu. În cele 24 pagini sunt informaţii de mare interes, înregistrate în anii 1945-1946, despre tânărul activist Ceau­şescu. Colegii lui de partid l-au "mi­rosit" încă din anii ’40 că era un "element de mare perspectivă", un "om de nădejde" pentru viitorul comunismului în România.

Ziua lui Ceauşescu. Agitaţie mare, alergătură, program "special" la televizor pentru popor: fără divertisment. Doar muzică populară, cântece patriotice şi momente poetice dedicate fiului "iubit la absolut".

La începutul lunii decembrie a anului 1988, nava de 4.800 TDW "Zimnicea" părăsise portul Constanţa, având la bord 2.500 de tone de cherestea, cu destinaţia Casablanca. Comanda ei fusese preluată pentru acest voiaj (…) de către Valentin Stan.

În ultima parte a deceniului nouă, Elena Ceauşescu ajunsese al doilea om din stat. Cum va fi debutat oare în "activitatea revoluţionară" cea care era atunci sufletul Cabinetului 2? Ce pregătire profesională avea "savantul de renume mondial", decorat de zeci de universităţi şi institute de cercetare din ţară şi din toate colţurile lumii? Din dosarul de cadre aflăm acum informaţii despre unde a ucenicit Elena Ceauşescu în tinereţe, cum a intrat în "mişcarea revoluţionară", care îi era "originea socială". Chiar şi unele boli de care a suferit la un moment dat.

În arhivele Cancelariei CC al PCR, ceea ce-am numi azi CV-ul Elenei Ceauşescu e prezentat astfel în 1989: academician dr ing. Elena Ceauşescu

Personalitatea "celui mai iubit fiu al ţării" continuă să suscite discuţii. Opinia publică şi foştii colaboratori au exprimat păreri împărţite, în emisiuni televizate, prin ziare ori în volume de amintiri. În schimb, opiniile despre soţia sa, Elena, variază incomparabil mai puţin. Toţi oamenii politici din anii ’80 care i-au cunoscut o prezintă drept "capul răutăţilor", "piaza rea" din viaţa lui, personajul malefic care îl influenţa şi chiar îl conducea din umbră.

7 ianuarie 1989. Elena Ceauşescu s-a trezit de dimineaţă. În jurul orei 7:00, dacă nu chiar mai devreme. Nu era ceva neobişnuit pentru ea, în fiecare zi se trezea cu noaptea-n cap, aşa era metabolismul ei,  făcut pe ore mici. Dar, mai ales în această zi de 7 ianuarie 1989 trebuia să fie în picioare cât mai repede: împlinea 70 de ani.

7 ianuarie 1989. (uraaaa, aplauze prelungite, ovaţii) E zi de sărbătoare. Ziua "Cabinetului Doi". E dimineaţa, ora şapte, şapte şi ceva. "Poala, sunt Dunguliţa, răspunde". Urmează un scârţâit pe înaltă frecvenţă, care ar fi făcut urechiile pâlnie şi gurile pungă oricui s-ar fi aflat pe o rază de câteva zeci de metri. Noroc că nu se afla nimeni străin. Doar... omul şi pomul! .

Spectacole de gală, recepţii la Comitetul Central şi la ambasadele României, telegrame de felicitare, expoziţii în ţară şi străinătate cu opera ştiinţifică, volume omagiale – toate acestea au intrat în programul de sărbătorire a Elenei Ceauşescu în ultimul său an de viaţă.