În anii '90, Sorin Ovidiu Bălan şi-a câştigat celebritatea ca realizator al emisiunii de anchete şi investigaţii "Brigada mobilă". Tainele gazetăriei le-a învăţat însă înainte de 1989. Ca de la brăilean la brăilean şi de la ziarist la ziarist, am discutat cu Sorin Ovidiu Bălan despre începuturile sale în meserie şi anchetele mai "tari" pe care le-a publicat în Scînteia Tineretului.
La 13 iunie 1978, în al 27-lea an al domniei, Regina Elisabeta a II-a l-a primit pe Nicolae Ceauşescu printre membrii Ordinului Bath. Evenimentul s-a petrecut în prima zi a vizitei preşedintelui român în Albion. Regina, Ducele de Edinburgh şi premierul James Callaghan au acordat atunci toate onorurile înaltului oaspete de la Bucureşti.
În 1989, învăţământul de partid din România a împlinit 44 de ani. Aproape tot atât cât existenţa legală a Partidului Comunist Român. Desigur, mult mai puţin decât cel din Uniunea Sovietică de la care s-a inspirat. De fapt, cele două instituţii nu pot fi separate una de cealaltă.
De ce i s-a acordat lui Ştefan Gheorghiu cinstea de a da numele şcolii de partid nu ştim cu exactitate. Biografia militantului socialist ploieştean oferă însă câteva indicii. Memoriile scrise de tovarăşii săi "de luptă" ni-l înfăţişează drept un agitator, propagandist şi tribun desăvârşit, veşnic preocupat de soarta celor mulţi şi umili. Detenţia din timpul regimul "burghezo-moşieresc" şi moartea timpurie au creat, încă din timpul vieţii, mitul Ştefan Gheorghiu.
În anii '80, calificarea de gazetar era asimilată celei de "activist politic în domeniul presei". Specializarea putea fi dobândită exclusiv la "academia de partid". Cursurile studenţilor de la "Ştefan Gheorghiu" au fost toate arse. Cu o singură excepţie - "Caietul documentar - Tehnica scrisului". Ce învăţau jurnaliştii din '89 despre profesia lor, vom prezenta într-un serial, începând de azi în numerele viitoare.
"Prin 1980, mătuşa tatălui meu a fugit din ţară cu bărbată-su. S-au stabilit la Paris, unde au cerut azil politic. Acum au cetăţenie franceză, de ani buni. Eu n-am cunoscut-o decât la câţiva ani după revoluţie, dar de ea mi se leagă unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie. Nu ştiam decât că o cheamă tanti Ani şi că, din '87, a început să ne trimită pachete. Pentru că la noi, la Câmpulung, nu era vamă, mama şi tata mergeau de două ori pe an, vara şi înainte de Crăciun, la Piteşti. Acolo, "poşta mare" avea serviciu vamal, unde ajungea la control tot ce venea din străinătate în Argeş.
Fragmentul este tradus din "Savoir improviser. La parole, l'Action, l'Ecrit" de Georges Grzybowski, Paris, Retz, p.127-169 (an de apariţie a cărţii nemenţionat). Şcoala ne marchează în general pentru toată viaţa. Pe lângă avantajele de netăgăduit - printre care dezvoltarea spiritului de analiză - această amprentă a şcolii are asupra multor oameni o acţiune inhibitoare.
Strict secret Nr. 0053/2/30.03.1989 Adnotare: Atenţie! Să nu i se permită acestui individ să facă propagandă şi în detenţie. Semnează indescifrabil
Acceptarea imposibilului e uneori din plin răsplătită. Resemnata mireasă a porcului se convinge singură de acest lucru, - şi ce răsplată!... Noaptea, mirele ei cu rât şi codiţă îşi lepăda pielea şi se prefăcea în Făt-Frumos! Şi cât combătuse, sărmanul, handicapat, ca porc...
9 iulie - odihnă şi în familiile lui Ceauşescu şi ale demnitarilor săi. O duminică binemeritată după agitaţia saptămânii ce tocmai a trecut. Mulţi oameni ai muncii se relaxau la munte, la mare ori la manifestările în aer liber ale "Cântării României". Zeci de mii de copii şi tineri se aflau în fiecare serie a taberelor de pionieri şi utecişti.
Recent, în Ungaria s-a înfiinţat o nouă organizaţie politică, "Partidul Octombrie Maghiar", care urmăreşte transpunerea în viaţă a "ţelurilor revoluţiei şi războiului pentru independenţă din 1956".
Trezit la ora 6:30, am mari probleme "trupeşti", mă abţin să dau amănunte, "ce e legat de boli" nu sună bine, nu? Mănânc un pic de caş, niciodată nu mi-e foame dimineaţa. Plec, dormind încă pe picioare, la gară, cu soţia, eu pe umăr cu o sacoşă în care am mâncare (bagaj cu mâncare vor avea şi surioarele mele Melania şi Ita-Fănica şi fratele Marian), briceag, prosop, săpun, hârtie igienică etc. Cumpăr bilete de tren, până în comuna Pufeşti... Îi întâlnim în gară, acum, la Adjud, pe Marian cu soţia, Mariana, şi pe fiul lor Arthur. Şi pe Melania, sosită cu Laurenţiu.
În "Almanahul gospodinei", editat de Revista Steaua, puteam citi în 1989 informaţii despre cum să ne amenajăm singuri locuinţa, care este inventarul necesar servirii unei mese festive, o scurtă istorie a gastronomiei, dar şi reţetele unor vechi bucate româneşti. Almanahul mai cuprinde 1.321 de reţete culinare, precum şi curiozităţi, recorduri, aforisme, fragmente de literatură umoristică, scrisă de autori români şi străini.
● Soarele a răsărit la 5:40, a apus la 21:01 ● Luna a răsărit la 12:11, a apus la 23:58 ● Sărbătoare creştină: Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Pangratie şi Chiril; Sfinţii Mucenici Andrei şi Prov; Duminica a III-a după Rusalii
-
+ Din temnita la carma tarii
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ Impreuna pana in clipa mortii
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ "Geniile" tarii
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ "Mandra Corabia, Mester Carmaciul"
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ "Circurile foamei"
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ "Ce-am fost si ce-am ajuns"
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ Unchiul Nicolae Ceausescu
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ Mostenitorul din Scornicesti
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ Decretul ucigas
10 APR 2009 / SPECIAL
-
+ Ce manca si ce bea
10 APR 2009 / SPECIAL
in Bucuresti - Baneasa
Mai mult noros
756 mmHg
Vant
5 km/h V-SV
Prognoza Meteo
Pres.
Pres.
Vizual Impact


Bucuresti














