"Blocurile astea scorojite erau noi. Ai mei dacă se mutaseră de cinci ani. Mama a locuit într-o comună din Ilfov. Taică-miu a venit la 15 ani în Bucureşti, la liceu. Mama a locuit la ai ei până s-a măritat. Taică-miu, mai mult prin cămine sau în gazdă. La începuturile anilor '80, s-a construit mult pentru muncitori. Unde sunt blocurile astea acum, înşirate ca piesele de domino, înainte era un maidan mare. Blocul nostru este ca un lanţ muntos aşezat într-o intersecţie. E masiv, e înalt şi e lung. Are, credeam eu la 6 ani, 720 de scări pe-o parte şi pe alta şi este cel mai mare bloc din lume. Aşa mă lăudam copiilor la grădiniţă, că locuiesc în cel mai mare bloc din lume.
Şi mai şi, blocul nostru avea magazine de tot felul: librărie, electrocasnice, electronice, încălţăminte, Nufărul, cofetărie, alimentara, pescărie, pâine, aprozar, florărie. Tot ce vrei şi ce nu vrei. Zeci de metri de vitrine goale. Numai la electrocasnice mai puteai găsi ceva frumos: bibelouri de toate formele şi mărimile. Preferatele mele: păsările. Erau raţe, porumbei ţanţoşi, papagali bălţaţi, canari, privighetori cu guşa umflată... În rest, toate galantarele erau pline cu aşteptare şi toţi locatarii din împrejurimi pândeau, poate, poate «o băga ceva la alimentara». În blocul de vizavi locuia Cosmin.
Un băieţel cam de vârsta mea, neastâmpărat şi gălăgios, care se juca toată ziua pe stradă cu alţi copii mai ales leapşa şi de-a v-aţi ascunselea. Apartamentul nostru nu are vedere la bulevard, ci în spate, înspre străduţa care leagă piesele de domino între ele şi şerpuieşte labirintic până spre celălalt bulevard. Asta a fost mereu şansa noastră. În acele vremuri, maşinile mari pline cu «ce-o fi, numai să apucăm şi noi» trăgeau în spatele Alimentarei şi tot acolo se făcea şi coada.
Când dădea sfântul ca un camion să oprească în spate, la Alimentara sau la aprozar, copiii dădeau alarma. Se auzea «mamaieeeeee!» sau «Cosmineeee!», ăsta era semnalul. Toţi oamenii ieşeau din scări care cum apuca: în capot, în trening, nepieptănaţi, mirosind a prăjeli sau a somn. Coada se forma numaidecât pe câte cinci rânduri. Bătrâni, părinţi, copii, mamaia lui Cosmin, Cosmin, eu, vecina de la cinci, gravidă, fiică-sa cu care puneam pariu dacă o să aibă o soră sau un frate.
Îmbulzeală, înjurături, apostrofări. Vânzătoarele se grăbeau să descarce. Oamenii se grăbeau să apuce. Copiii mai ţopăiau pe margine. «Ce se vinde? Daţi numai câte una ca să ajungă la toţi! Nu dăm nes la copii». Aceste refrene, de care am râs după '89, au fost spaima copilăriei mele. De aceea, dacă văd cumva că este coadă la ceva, nu stau, mă întorc mai târziu sau vin altă dată. Şi mă întreb acum, că se găsesc de toate, că sunt zeci de supermarketuri şi mall-uri, că nu mai aştepţi maşina cu alimente şi nici vânzătoarele ca să vândă pe sub mână marfa mai bună, de ce n-au dispărut cozile?
Dacă aş putea face un film despre comunism, aş începe cu un cadru lung pe o străduţă printre blocuri. Poate fi orice anotimp. Poate fi orice oră. Aş prefera după-amiaza. Şi în liniştea aceea de părăsire, o voce guturală de babă ar striga din toată puterea: Cosmineeeee."
Comisarul Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, vorbeşte într-un interviu acordat Jurnalului Naţional despre problemele din peisajul rutier românesc. El citează o analiză a Băncii Mondiale, potrivit căreia un mort într-un accident rutier înseamnă pentru statul român o pierdere de 130.000 de dolari, iar pentru un rănit grav, 13.000 de dolari. Ţinând cont că anul trecut s-au înregistrat 2.470 de decese pe şoselele României, pierderea statului în astfel de accidente este una uriaşă – peste 300 de milioane de dolari. O sumă care reprezintă vieţi distruse, oameni infirmi sau scoşi din câmpul muncii până la cheltuieli cu ambulanţe, pompieri, SMURD, poliţie, morgă, avocaţi, spitalizare, companii de asigurări. De altfel, "costurile" afaceristei Anamaria Straus în cazul Tatiana Duplei, studenta din Republica Moldova pe care a ucis-o chiar pe trecerea de pietoni, s-au ridicat la 135.000 de euro. Sumă pe care nu a plătit-o ea, daunele fiind suportate de asigurător.
După ce anul trecut Emil Boc a semnat pentru înfiinţarea gazoductului Nabucco, care exclude Rusia de la aprovizionarea cu gaze a UE, Adriean Videanu negociază acum cu ruşii pentru proiectul South Stream. Băsescu spune că România a refuzat să semneze pentru South Stream. Comisia Europeană susţine Nabucco.
"Cred că mămăliga asta românească nu se va sparge niciodată. La ce ne aşteptăm de la un popor care alege un preşedinte care apare la OTV lângă Sexy Brăileanca sau mai ştiu eu cine? Sau care ţopăie cu mărgele la gât lângă mafioţi la bairamuri de ţigani? Acum [...]


Bucuresti
















Se trezesc multi acum care fac pe eroii ca au trait pana la vârsta de X ani in comunism, nu ca altii care au apucat doar 5 sau 10.