Până să-l cunosc, Geoni stătuse numai în lanţ. La numărul 56 bis de pe strada bucureşteană Hagi Ghiţă era un imobil în formă de U, cu cele două laturi lungi despărţite de un gard. Tot imobilul avea un singur proprietar, care stătea pe o latură a clădirii, iar pe cealaltă erau trei apartamente, închiriate. Între noi, chiriaşii amărăşteni, şi proprietar, un gard. Ai mei închiriaseră partea care forma o bucată din adâncitura literei, iar dincolo de gard, viitorul meu prieten cu botul ca de liţă, Geoni - o corcitură de fox terrier şi javră pură românească, un câine extrem de iubitor şi, se pare, după prietenia cu care m-a împodobit de la început, cam nejucat la viaţa lui.
Stăpână-său era pensionar, locuia cu fiica lui, o femeie la vreo 40 de ani; nimeni, deci, nu avea chef de Geoni, cum eram eu convins că se scrie numele lui.
Cum dorinţa mea dintotdeauna era să am câine, dar problemele mele de sănătate ne-au împiedicat să ţinem animale la bloc, prietenia a fost gata. Geoni a cunoscut măreţele aripi ale lipsei de lanţ şi putea marca în voie orice părticică din cei cam 200 de metri pătraţi de curte. Toate bune, până într-o zi, când a reuşit să iasă pe stradă, tocmai când treceau bravii hingheri comunişti. Care, cam în lipsă de obiectul muncii - fiindcă în acea zonă nu se făcuseră mari demolări, ca să fie haite pe străzi - puneau laţul de gât şi câinilor cu stăpân, dar nesupravegheaţi.
Asta pentru recompensele cu care se târau pe la Ecarisaj stâpânii încercănaţi ai animalelor furate.
Să mor şi mai multe nu. M-a găsit mama cu ochii cât cepele de bocit, nu mai mâncam, nu se mai putea trăi cu mine. Aşa că, împreună cu fiica proprietarului, ne-am urcat în Dacia ei albă ca zăpada şi valea la Ecarisaj.
Maşina s-a înfipt în norul de putoare care plutea peste toată zona unde îşi găseau iadul o grămadă de animale prinse la colţ de stradă.
Am rămas în maşină, smiorcăindu-mă, şi damele s-au dus să-l găsească pe Geoni. Nicolae Bălcescu s-a dovedit nu numai revoluţionar, ci şi un mare iubitor de animale, căci mi l-a găsit rapid. La vederea sutei de lei, un tartore în salopetă plină de jeg l-a scos din cuşcă şi am pornit-o spre casă. Când l-am dat jos din maşină, Geoni era absolut şocat, nu reacţiona deloc, nu dădea din coadă, nu mânca, nu nimic.
Bineînţeles că am avut un motiv în plus să stau toată ziua bot în bot cu el - lucru de care mama era extrem de bucuroasă, ca toate mamele în această situaţie - şi s-a refăcut rapid. Un vecin, fotograf bătrân, ne-a făcut o poză pe spatele căreia a scris data: 09.06.1981. Iar eu, de bucurie că suntem iar împreună, am scris cu pixul: "Geoni cu mine". Cu ajutorul unui şablon care avea litere pe care le imprimai pe hârtie prin apăsare, am scris, într-o după-amiază de vară: "Dan, Dan, Dan, Dan, Dan. Geoni".
Am suferit pentru această nedreptate. L-aş fi scris de cinci ori şi pe Geoni, dar n-am mai avut litere.
Un comisar de la Garda de Mediu din Târgu-Mureş s-a trezit dat afară de un consilier local din biroul său de investitor hotelier. Îndrăzneala de a-l amenda pe omul politic i-a fost răsplătită corespunzător, omul rămânând fără serviciu. Mai lipseşte puţin şi comisarul Ioan Ciorbagiu va vedea şi zidurile puşcăriei, pe dinăuntru.
Deputatul Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, a declarat că, începând din această noapte, de la miezul nopţii, livrările de gaze ruseşti către România vor fi reduse cu 2 milioane de metri cubi pe zi. Furnizorii de energie au stocuri doar pentru patru-cinci zile.
+ Ministerul Economiei: Furnizarea gazelor se desfăşoară în condiţii normale
09 FEB 10 / ECONOMIC
Continuăm astăzi cu cea de-a treia parte a rezultatelor anchetei Jurnalului Naţional privind opiniile tinerilor născuţi în şi după 1989 despre comunism.
A apărut pe când economia României creştea văzând cu ochii şi duduia de ne lua auzul. Era o nouă specie de avocat dedicat trup, suflet şi comision tranzacţiilor imobiliare cu terenuri şi case de patrimoniu. Avocăţelul imobiliar a crescut în cartier. Facultatea de Drept a făcut-o pe vremea când era o fiţă. Pe atunci îşi rotunjea veniturile fraierindu-şi colegii cu telefoane second hand. Aşa s-a trezit că posedă nişte abilităţi în pas cu vremea, pe care avea să le potenţeze ulterior.
Reclame pe net, un site destinat exclusiv informaţiilor din turism, târguri în ţară şi în străinătate, vizite "educaţionale" pentru ziarişti cu plata inclusiv a diurnei pentru aceştia, emisiuni de turism la televiziunile interesate, plus CD-uri, casete şi alte pliante şi ghiduri. Scenariul risipirii banilor publici la Ministerul Turismului continuă şi în 2010 cu un buget total de 5 milioane de euro.


Bucuresti
















