Fireşte, propaganda oficială nu recunoştea asta nici în ruptul capului, iar presa de la Bucureşti continua să publice ample grupaje despre "înaltul prestigiu" şi "larga recunoaştere" a "proeminentei personalităţi" şi "sa­vantei de renume mondial". Numai că, ecourile (câte mai erau...) veneau din partea unor autori şi publicaţii de o slabă re­prezentativitate, ba chiar în anumite cercuri, bine informate, se povestea cum că foarte multe dintre aceste "dovezi de stimă şi preţuire" erau redactate în ţară şi trimise spre publicare, pe bani buni, la redacţiile care mai acceptau asemenea ofertă publicitară.

Fireşte, situaţia nu putea scăpa folclorului oral, acest ultrainteligent şi hipersensibil barometru al opiniei publice. Bancul despre Gică de la sculărie stă mărturie.

Vine, aşadar, în România Mihail Sergheevici Gorbaciov. Conform protocolului, înaltul oaspete sovie­tic vizitează şi Uzinele "23 August", puternică citadelă a spiritului mun­citoresc şi al cărei deputat în Marea Adunare Naţională era însuşi "To­va­răşul".

După derularea "ca la carte" a ritualului vizitei, Mihail Ser­gheevici îşi exprimă dorinţa, strict personală, de a revedea un bun şi foarte drag prieten, pe Gică de la sculărie. Pe fază, băieţii de bine se mobilizează exemplar şi, în numai câteva minute, Gică este adus în faţa liderului Perestroikăi.

Între­vederea este emoţionantă:
- Mă Gică, mă băiatule, da' tu nu mai îmbătrâneşti? Tot aşa de tânăr eşti?
- Păi cum să îmbătrânesc, măi Mişa, dacă trăiesc şi muncesc în "Epoca de Aur", cea mai glorioasă epocă din întrega istorie multimilenară a patriei?
- Hăi, măi Gică, lasă textele, spune mai bine ce face Măria, ne­vastă-ta, ce mai fac ăia mici?
- Mă, Mişa, mulţumim de întrebare, toţi suntem bine sănătoşi. Dar Raisa ta ce mai face? Ştii, Măria mea i-a făcut rost de reţeta aia de plă­cinte cu poale-n brâu pe care i-o pro­misese când am vorbit noi la telefon.

Peste o vreme, vine la Bucureşti Ronald Regan. Fireşte, este dus în vizită la "23 August"! Spre sfârşitul vizitei, are şi el o dorinţă perso­nală: să revadă un bun şi drag prieten, pe Gică de la sculărie. Cu lecţia de-acum învăţată, băieţii de bine nu pierd vremea  şi mintenaş îl aduc pe Gică.
- Mă Gică, ia spune-mi şi mie cum faci tu de nu îmbătrâneşti? Că asta vorbeam zilele trecute cu Mişa Gorbaciov, "măi frate, cum face Gică al nostru de nu îmbă­trâneşte?"
- Păi cum să nu fiu tânăr, dragă Ronny, dacă trăiesc şi muncesc aici, în această minunată citadelă a spi­ri­tului muncitoresc, revo­luţionar?
- Măi, Gică, lasă-mă pe mine cu replici de-astea, mai bine spune-mi ce face Măria ta, ce vă fac copii?
- Bină, măi Ronny, suntem să­nă­toşi. Şi mulţumiţi. Dar Nancy a ta ce mai face? Că uite, vorbeam şi cu Mă­ria mea, zicea "să nu-i fie de deochi lui Nancyilica noastră, tot tâ­nără şi frumoasă se ţine. Că des­pre Ronny, ce să mai spunem? Frumos ca o cadră a fost, când era ar­tist, frumos este şi ca pre­şedinte".

După vizită, Gică de la sculărie este chemat, fireşte, la cadre.
- Tovarăşe Gică, ia spune-ne şi nouă de unde cunoşti  atâtea personalităţi?
- De unde, de neunde, vorba e că le cunosc! Poate că mă puneţi la ambiţie şi vorbesc direct cu Papa de la Roma.

Zis şi făcut! Peste câteva zile, Gică de la sculărie, împreună cu şeful de cadre, pleacă spre Vatican. Ajunşi în piaţa din faţa Basilicii San Pietro, Gică îi spune înso­ţitorului său:
- Eu intru, iar tu mă aştepţi. Re­vin peste un sfert de oră cu Ioan Papa.

Peste exact un sfert de oră, în piaţă apare Papa Ioan Paul al II-lea ţinându-l de braţ pe Gică de la sculărie. Buimăcit de ceea ce vede, şeful de cadre îl întreabă pe unul dintre turiştii aflaţi în piaţă:
- Îi cunoaşteţi pe cei doi care au ieşit adineauri din San Pietro?
- Domnule, răspunde cel întrebat, pe cel mai în vârstă l-am mai văzut la televizor, dar nu ştiu cum îl cheamă. În schimb, celălalt, cu bască şi cu salopetă albastră, precis că este Gică de la sculărie!