În memoria multor români, Securitatea a rămas drept instituţia devotată până la fanatism lui Nicolae Ceauşescu. Câteva dezertări, gen Pacepa, nu au spulberat mitul. Zvo­nuri despre securişti care au luptat până la ultima suflare pentru Nicolae Ceauşescu au circulat şi în timpul Re­voluţiei.

Din interiorul serviciilor se­crete, un ofiţer are o cu totul altă opi­nie. Spre sfârşitul anilor '80, potrivit lui Dumitru Burlan, colonel de Securitate în cadrul Direcţiei a V-a, fost aghiotant al Zoiei şi lui Nicu Ceau­şescu, câteva cadre de rang înalt îi pregăteau Tovarăşului "debarcarea". Iar me­zinul cuplului prezidenţial urma să fie succesorul.  


SECURIŞTII, CA ÎN "ZECE NEGRI MITITEI"
Primele semne ale "complotului" le-a dibuit colonelul Burlan în 1987. Atunci i s-a părut suspectă restrân­gerea numerică a echipei de aghi­o­tanţi a familiei Ceauşescu.
"În anul acela a început să lucreze o cons­piraţie în cadrul Direcţiei Securităţii Statului împotriva lui Nicolae Ceau­şescu, crede fostul ofiţer. Să facă în aşa fel încât să fie înlăturat de la conducerea statului şi partidului. De ce spun asta? În 1987, luna iunie, a venit un ordin în care Serviciul de Contrainformaţii din cadrul Direcţiei a V-a, care avea 46 de ofiţeri, s-a divizat în două. 33 de oameni au rămas pe latura obiectivelor de care răspundea Di­rec­ţia a V-a şi 13 răspundeau de se­cu­ritatea conducerii superioare de par­tid, adică de securitatea lui Nicolae Ceauşescu şi a familiei sale. 13 ofiţeri! Până atunci răspundea de asta Ministerul de Interne, dar şi Armata şi gărzile patriotice.

S-a format acest colectiv de 13, condus la început de Gheorghe Petcu, un fost aghiotant al Elenei Ceauşescu. După aceea, el a plecat şi am rămas la conducere eu. Deci, din 13, am rămas 12. Ce sarcini avea acest colectiv? Răspundea de casele de oaspeţi din Bucureşti, Constanţa, Olăneşti, Predeal, Sinaia şi de toate casele de odihnă din judeţe, în care Nicolae Ceauşescu mergea în vizită sau la vânătoare. Practic, nu de case ne ocupam noi, ci de cei care aveau grijă de casele alea, de personalul care le deservea. Şi vreau să spun că numai aici, în Bucureşti, la Vlăsia, Băneasa, Snagov, în toate aceste obiective, erau în jur de 900 de oameni."

În mod "misterios", precum în "Zece negri mititei", numărul ofiţe­rilor a tot scăzut. Nu prin mijloa­ce necurate, ci cu transfer. "După un an, în 1988, mai eram şase, îşi aminteşte Dumitru Burlan. Mi-au luat şase ofiţeri sub diferite pretexte. Că e nevoie de ăla acolo, că e nevoie de ălalalt acolo. Iar în 1989, în iunie, mai eram doar trei. Eram trei inşi: eu, un maior, Badea Ilie, şi un locotenent, tânăr, venit de câţiva ani de la Bă­neasa. Dacă aici nu a fost cons­pi­raţie...

Printre ei, şi eu. Şi se ştie, şefii sunt mai mult de protocol. Să se ducă acolo, acolo să ia legătura cu orga­nul de conducere a instituţiei. De exemplu, dacă Nicolae Ceauşescu pleca la Cluj, eu trebuia să fiu cu trei zile înainte acolo, să organizez casa de oaspeţi. Trebuia să văd cine era acolo, de pază, ospătarul, bucătarul. Aveam şi oameni de la Gospodăria de Partid care îl însoţeau pe pre­şedinte, dar ăia pe plan local făceau mâncarea pentru ceilalţi invitaţi. Cum puteam eu să acopăr toate problemele din punct de vedere informativ? În plus, noi trei ascultam şi la aparate. Ăştia trei. Mie îmi venea banda şi ascultam cinci posturi pe zi. Aşa nu se putea să facem faţă."
Astfel a aflat însă colonelul despre i­ţele unei afaceri teribile. "Se pre­gătea o conspiraţie împotriva lui Ceauşescu, spune Burlan.

Au fost nişte oameni-cheie: generalul Neagoe, de la Interne, ge­neralul Stănculescu, de la Armată, Nicolcioiu, de la Cancelaria CC, Apostoiu, de la Cancelaria Consiliului de Stat. Şi Vlad a fost în conspiraţie. Eu am păstrat nişte casete care conţineau informaţii în legătură cu lovitura de stat care urma să se facă, unde erau implicaţi generalul Neagoe, Vlad, Stănculescu şi toţi ceilalţi.

Colonelul Lăzărescu, care răspundea din punct de vedere tehnic de activitatea Direcţiei a V-a, supraveghind toate înregistrările, microfoanele de la conferinţe, congrese, mitinguri la care vorbea Nicolae Ceauşescu, platfor­mele din pieţe şi de la balcoane, era implicat şi el. Sarcina mea asta era. Îi ascultam. Însă ca să pui un telefon sub supraveghere trebuia să completezi o cerere care să fie semnată de şeful unităţii, generalul Neagoe. Eu m-am dus şi am pus sub supraveghere şi telefonul gagicii lui Neagoe, o doctoriţă de pe Banu Manta. Cererea pentru ascultarea ei am băgat-o pe la mijloc, că m-am dus cu vreo câteva hârtii la semnat. El avea încredere deplină în ce fac eu şi a semnat. De acolo am aflat multe, că el vorbea cu ea la telefon."

MAZILIT DE PLUGUŞOR
Cu dovada în mână, ofiţerul s-a prezentat la superiorul său direct. Totul se petrecea cu două săptămâni înainte de răsturnarea lui Ceau­şescu.
"La 3 decembrie 1989, eu am luat şase casete şi cu un radiocasetefon şi am bă­tut la uşa generalului Neagoe, îşi amin­teşte fostul angajat al Direcţiei a V-a. «Ce e, Bur­lan?» «Tovarăşe general, vă rog să mă iertaţi că vă raportez, mă cunoaşteţi de 22 de ani. Tot timpul am executat ordinele dvs., dar vreau să ascultaţi aceste casete». «Ce e, mă, în casetele astea?» «Tovarăşul, eu nu vreau să credeţi că inventez. Am considerat că este mai bine să vi le dau dvs. să le ascultaţi, să vedeţi ce e pe ele şi să luaţi măsurile care se impun.»
Prima lui reacţie a fost să îl sune pe Lăzărescu. Pentru că în iunie '89 mă chemase la el şi mi-a zis: «De acum încolo, cu proble­mele tale, nu mai vii la mine să îmi raportezi, ci te duci la colonelul Lăzărescu». Eu atunci am sărit în sus: «Colonelul Lă­ză­rescu nu se pricepe, el se ocupă de teh­nică». Mi-a răs­puns: «Bă, aşa a zis Tovarăşa». Când am auzit asta, mi-a închis gura. Nu am mai putut să spun ceva. Unde dracu', că nu zisese nimic "Tovarăşa"...

Revenind în decembrie. Eu i-am spus: «Păi, îl chemaţi pe colonelul Lă­ză­rescu, care zice vrute şi nevrute în casetele alea? Şi sunt şi alţii. Adică mă daţi în gura lupului». Şi atunci el zice: «Bine, Bur­lane, nu te mai duci la colonelul Lăzărescu. Începând de astăzi, vii tot la mine. Asta până la 1 ianua­rie, că după 1 ianuarie o să vezi tu». Nicolae Ceauşescu urma să fie înlăturat cu ocazia Pluguşorului, când Tovarăşul primea copii, se alegea un copil al anului. Trebuia trecut ca preşedinte de onoare. Pe Nicu urma să îl pună. Neagoe urma să rămână tot el aghio­tan­tul lui Nicolae Ceauşescu, iar colonelul Dragomir de la Sibiu urma să fie aghiotantul lui Nicuşor. Nicu Ceauşescu trebuia să preia puterea în 1989."

Urmărindu-l pe Nicu Ceauşescu la ordinul "Tovarăşei", îngrijorată de esca­padele tot mai dese ale năbădăiosului fiu, Securitatea ar fi aflat şi despre un proiect politic ţinut în secret. Potrivit lui Dumitru Burlan, cel mai mic fiu al cuplului pregătea în secret un guvern pe care să-l conducă. "Nicu Ceauşescu şi-a format un guvern, crede fostul aghiotant. Ştiu din discuţiile lui. El s-a dus şi a luat, prin Constantin Olteanu, ministrul Apărării, acordul Moscovei. Făceau parte din guvern: C. Olteanu, Mohorea, Ion Traian Ştefănescu, Boştină şi alţii. Elena Ceauşescu nu era băgată.

Dar Nicu nu putea să treacă la acţiune neavând acordul lui Gorbaciov. A fost urmărit ca să se vadă până unde merge. Şi când s-a ajuns aproape de punctul culminant, s-a luat măsura destrămării. Nicolae şi Elena Ceauşescu nu puteau să ia măsuri de pedepsire împotriva lui fiu-său. Aşa că toţi din gaşcă au fost avansaţi. Ştiu multe chestii şi pentru că aghiotantul lui Constantin Olteanu era un fost prieten de-al meu, Constantin Ungureanu, maior. Atunci Nicolae Ceauşescu a decis: Nicu -  prim-secretar la Sibiu, Olteanu - primar general al Capitalei, Ion Traian Ştefănescu, secretar la Sălaj, Boştină -  secretar la Botoşani, Moho­rea - secretar la Sectorul 4."

Aceasta a fost interpretarea "Revoluţiei" din avanpostul Direcţiei a V-a a Securităţii. În ceea ce priveşte conspiratorii, generalul Constantin Olteanu, spre exemplu, neagă categoric orice întrevedere privată cu Gorbaciov şi orice implicare în vreun complot.