Bucuresti
"Nu sunt un erou!"
În noiembrie 1989, Adrian Dreghin era şef la Pază şi Pompieri la Fabrica de Tricotaje Hunedoara. Nici nu bănuia că în scurt timp va trece printr-o întâmplare care îi va schimba viaţa definitiv. În data de 21 decembrie, Adrian Dreghin a lipit şi distribuit afişe anticomuniste în incinta fabricii. A fost reţinut de miliţieni de la serviciu.
Cei care cred în libertate
Adrian Dreghin a plecat la serviciu ştiind deja că la Timişoara s-a întâmplat ceva, dar informaţiile erau puţine. Ca şi cele despre mitingul de la Bucureşti. Era deja ora 20. Se afla în faţa fabricii. "Am ieşit afară. Se întunecase. Pe stradă a apărut un vechi prieten, Marcel Olar, însoţit de o fată. Pe partea cealaltă a străzii am văzut un grup format din 7-8 persoane. În întuneric, am desluşit că avea asupra lor nişte hârtii. Marcel a venit la mine şi mi-a dat un teanc de hârtii. M-am uitat pe ele. Unele erau scrise de mână, altele - tipărite. Erau manifeste anticomuniste şi împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Imediat, mi-am amintit de ordinul directoarei. Aceasta ne ceruse în timpul zilei ca oamenii de la pază să fie convocaţi la fabrică. Simţeam că se întâmplă ceva, chiar am povestit cu colegii, dar informaţiile erau destul de puţine. Marcel şi fata (n. red.: Liliana Slătior) au plecat. Am intrat în incinta fabricii şi am început să împart hârtiile. Un manifest l-am lipit la intrarea în fabrică. Pe el erau scrise data de 22 decembrie, ora 10, cinematograful Flacăra, locul de întâlnire al tuturor celor care cred în libertate", îşi aminteşte astăzi Adrian Dreghin.
Arestarea
A rămas apoi împreună cu câţiva colegi să discute despre manifestele pe care stătea scris: "Jos comunismul!", "Jos Ceauşescu!", "Libertatea este a noastră!". N-a durat mai mult de 20 minute, iar uşa încăperii în care stăteau Adrian Dreghin şi colegii săi s-a deschis. Au venit două persoane. Erau comandantul Miliţiei şi cel al Securităţii... "Pe Văduva (n. red.: comandantul Miliţiei) îl cunoşteam. Nu ştiam atunci cine este cea de-a doua persoană. Am aflat în scurt timp. Au urcat în biroul directoarei. Câteva minute mai târziu am fost chemat şi eu acolo. Am înţeles din prima clipă despre ce era vorba. Am mers în biroul directoarei, care stătea într-un colţ. M-am uitat înspre ea. Era vânătă la faţă. Pe scaunul ei era comandantul Miliţiei, iar cel al Securităţii stătea în picioare. Acesta din urmă n-a scos o vorbă. În schimb, Văduva a început să strige la mine, întrebându-mă ce rude am la Timişoara şi ce fel de hârtii mi-au adus acestea. Imediat au intrat doi subofiţeri, care mi-au pus cătuşele, m-au urcat în dubă şi m-au dus la sediul Miliţiei", povesteşte Adrian Dreghin.
Cu pistolul la tâmplă
În sediul Miliţiei, Dreghin a fost legat de o ţeavă, la capătul culoarului de la parterul clădirii. A fost lăsat aşa preţ de vreo două ore. În tot acest timp, miliţienii treceau pe lângă el pe hol. Pe la 23.30, la sediu sunt aduşi Marcel Olar şi Liliana Slătior. Adrian Dreghin reuşit să vadă cum cei doi sunt băgaţi în birouri separate. Apoi le-a auzit urletele. Puţin, pentru că imediat a fost înconjurat de vreo şase persoane, printre care se afla şi comandantul Miliţiei. "Nu ştiu când m-au dezlegat pentru că eram lovit. Dădea doar Văduva. În loviturile lui am ajuns până la etajul întâi. Cădeam şi mă ridicau. Nu ştiu cum reuşea să evite zona feţei. Am ajuns într-un birou, unde mi-a aruncat în faţă o hârtie şi mi-a spus să scriu. Apoi a făcut un gest pe care nu-l voi putea uita niciodată. Pe masă era un pistol, l-a luat şi mi l-a pus la tâmplă. Nu ştiu cât l-a ţinut aşa, pentru că mie mi s-a părut o veşnicie. Tremurând, am început să mâzgălesc ceva pe hârtie. El rupea paginile, mă lovea şi îmi spunea să scriu tot despre neamurile de la Timişoara, care mi-au adus manifestele. Totul s-a desfăşurat în prezenţa şefului Securităţii, care nu a scos o vorbă. La un moment dat i-a spus lui Văduva să înceteze. Din acea clipă nu am mai fost lovit. S-a rezumat să îmi rupă hârtiile. Apoi a primit un telefon. Imediat cei doi au dispărut", spune Adrian Dreghin. A fost lăsat în custodia unui colonel, despre care a aflat că se numea Baciu. "Surprinzător, acesta s-a dovedit teribil de bun şi de blând cu mine. Mi-a adus un pahar cu apă. Mi-a spus să scriu şi să dau şi numele celorlalţi. A şi plecat din birou. Aici mai intra din când în când cineva care lua hârtiile pe care le scriam şi care îmi spunea să mai scriu, deoarece declaraţiile nu erau bune. Dimineaţa pe la 9-9.30, uşa s-a deschis, a intrat colonelul Baciu, care mi-a spus că declaraţia este bună şi mi-a cerut să-l urmez. Apoi, m-a scos din sediul Miliţiei, m-a însoţit o bună bucată de drum, sfătuindu-mă să merg acasă, să îmi iau haine şi nişte mâncare şi să dispar până nu se limpezesc apele".
"Veniţi cu noi!"
Adrian Dreghin nu s-a dus acasă. În jurul orei 9.40 a ajuns în dreptul restaurantului "Union". Deja cordoanele de miliţieni erau pe o parte şi pe alta a drumului. "Am văzut un grup de câteva persoane. În frunte, l-am văzut pe colegul meu de şcoală, Florin Ghiuzela. Am intrat în coloană. Pe scurt, după o trecere prin combinat, grupul a ajuns în faţa sediului Sfatului Popular şi al Comitetului PCR. Acolo am reuşit să îi spun lui Florin Ghiuzela că Marcel Olar şi Liliana Slătior au fost şi ei reţinuţi de miliţieni şi că nu mai ştiu nimic de soarta lor. Apoi, l-am văzut pe Văduva. Purta brasardă de revoluţionar. Decât să îl lovesc, am preferat să plec de acolo". S-a dus acasă să-şi anunţe familia, care a aflat abia în dimineaţa de 22 decembrie, de la nişte colegi de serviciu ai acestuia, că Adrian fusese arestat. S-a întors la fabrică, unde a rămas până în data de 26 decembrie.
"Grupul Olar"
Adrian Dreghin a împărţit şi lipit manifeste în incinta Fabricii de Tricotaje din Hunedoara. Acestea i-au fost aduse de către Marcel Olar, vecin şi vechi prieten, şi de Liliana Slătior. Despre cele 7-8 persoane care se aflau împreună cu Olar şi Slătior în seara de 21 decembrie 1989 nu se ştie absolut nimic. Marcel Olar a decedat în urmă cu 7-8 ani. Florin Ghiuzela crede că şi loviturile pe care le-a primit în acea noapte ar fi putut duce la moartea sa: "Era un om deosebit. Noi îi spuneam Marco. A avut curaj când multora acest cuvânt le era străin. Din păcate, a plecat prea devreme dintre noi. N-a cerut nimic în schimbul curajului nebun pe care l-a avut în acele zile. Înclin să cred că loviturile primite la Miliţie i-au grăbit sfârşitul". Despre Liliana Slătior nu se mai ştiu prea multe lucruri. Aceasta n-a cerut niciodată nimic, n-a avut certificat de revoluţionar. Florin Ghiuzela spune că pentru curajul ei, Liliana Slătior merită toată recunoştinţa hunedorenilor: "Nu are importanţă ce a fost sau ce este. Oamenii o judecă greşit, pentru că a înţeles să-şi câştige existenţa într-un anume fel. Uită, din păcate, că în decembrie 1989 cei mai mulţi se ascundeau în case, iar ea şi-a riscat viaţa împrăştiind manifeste prin oraş. Cred că merită mai mult. Nici ea n-a cerut nimic nimănui!". Comandantul Miliţiei de la acea dată a fost reţinut de revoluţionari timp de câteva zile, după care a fost eliberat. A fost mutat apoi în judeţul Sibiu, unde a devenit şef la Ordine Publică. Nu se mai cunosc date despre el. Comandantul Securităţii Hunedoara, Luca, a fost şi el reţinut de revoluţionari timp de câteva zile, după care a fost eliberat. În decembrie 1989, la Hunedoara au murit şase persoane, iar alte 19 au fost rănite. Înainte de 22 decembrie, în oraş au existat trei grupuri care au încercat să protesteze împotriva regimului comunist, imediat după ce la Timişoara s-au tras primele focuri de armă şi au murit mai mulţi oameni. Este vorba despre un grup condus de Florin Ghiuzela, unul de Vasile Tudosi şi un altul care a împrăştiat şi lipit manifeste anticomuniste atât în oraş, cât şi la Fabrica de Tricotaje, din care făceau parte Adrian Dreghin, Marcel Olar şi Liliana Slătior. După 1990, Adrian Dreghin a părăsit România şi s-a stabilit în Germania, la Allenbach. N-a cerut niciodată cetăţenie germană: "Eu sunt român şi aşa voi rămâne. Aceasta este ţara mea. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot aşa aş face. Nu sunt un erou, am fost şi voi rămâne un om obişnuit!".
Adrian Dreghin a plecat la serviciu ştiind deja că la Timişoara s-a întâmplat ceva, dar informaţiile erau puţine. Ca şi cele despre mitingul de la Bucureşti. Era deja ora 20. Se afla în faţa fabricii. "Am ieşit afară. Se întunecase. Pe stradă a apărut un vechi prieten, Marcel Olar, însoţit de o fată. Pe partea cealaltă a străzii am văzut un grup format din 7-8 persoane. În întuneric, am desluşit că avea asupra lor nişte hârtii. Marcel a venit la mine şi mi-a dat un teanc de hârtii. M-am uitat pe ele. Unele erau scrise de mână, altele - tipărite. Erau manifeste anticomuniste şi împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Imediat, mi-am amintit de ordinul directoarei. Aceasta ne ceruse în timpul zilei ca oamenii de la pază să fie convocaţi la fabrică. Simţeam că se întâmplă ceva, chiar am povestit cu colegii, dar informaţiile erau destul de puţine. Marcel şi fata (n. red.: Liliana Slătior) au plecat. Am intrat în incinta fabricii şi am început să împart hârtiile. Un manifest l-am lipit la intrarea în fabrică. Pe el erau scrise data de 22 decembrie, ora 10, cinematograful Flacăra, locul de întâlnire al tuturor celor care cred în libertate", îşi aminteşte astăzi Adrian Dreghin.
Arestarea
A rămas apoi împreună cu câţiva colegi să discute despre manifestele pe care stătea scris: "Jos comunismul!", "Jos Ceauşescu!", "Libertatea este a noastră!". N-a durat mai mult de 20 minute, iar uşa încăperii în care stăteau Adrian Dreghin şi colegii săi s-a deschis. Au venit două persoane. Erau comandantul Miliţiei şi cel al Securităţii... "Pe Văduva (n. red.: comandantul Miliţiei) îl cunoşteam. Nu ştiam atunci cine este cea de-a doua persoană. Am aflat în scurt timp. Au urcat în biroul directoarei. Câteva minute mai târziu am fost chemat şi eu acolo. Am înţeles din prima clipă despre ce era vorba. Am mers în biroul directoarei, care stătea într-un colţ. M-am uitat înspre ea. Era vânătă la faţă. Pe scaunul ei era comandantul Miliţiei, iar cel al Securităţii stătea în picioare. Acesta din urmă n-a scos o vorbă. În schimb, Văduva a început să strige la mine, întrebându-mă ce rude am la Timişoara şi ce fel de hârtii mi-au adus acestea. Imediat au intrat doi subofiţeri, care mi-au pus cătuşele, m-au urcat în dubă şi m-au dus la sediul Miliţiei", povesteşte Adrian Dreghin.
Cu pistolul la tâmplă
În sediul Miliţiei, Dreghin a fost legat de o ţeavă, la capătul culoarului de la parterul clădirii. A fost lăsat aşa preţ de vreo două ore. În tot acest timp, miliţienii treceau pe lângă el pe hol. Pe la 23.30, la sediu sunt aduşi Marcel Olar şi Liliana Slătior. Adrian Dreghin reuşit să vadă cum cei doi sunt băgaţi în birouri separate. Apoi le-a auzit urletele. Puţin, pentru că imediat a fost înconjurat de vreo şase persoane, printre care se afla şi comandantul Miliţiei. "Nu ştiu când m-au dezlegat pentru că eram lovit. Dădea doar Văduva. În loviturile lui am ajuns până la etajul întâi. Cădeam şi mă ridicau. Nu ştiu cum reuşea să evite zona feţei. Am ajuns într-un birou, unde mi-a aruncat în faţă o hârtie şi mi-a spus să scriu. Apoi a făcut un gest pe care nu-l voi putea uita niciodată. Pe masă era un pistol, l-a luat şi mi l-a pus la tâmplă. Nu ştiu cât l-a ţinut aşa, pentru că mie mi s-a părut o veşnicie. Tremurând, am început să mâzgălesc ceva pe hârtie. El rupea paginile, mă lovea şi îmi spunea să scriu tot despre neamurile de la Timişoara, care mi-au adus manifestele. Totul s-a desfăşurat în prezenţa şefului Securităţii, care nu a scos o vorbă. La un moment dat i-a spus lui Văduva să înceteze. Din acea clipă nu am mai fost lovit. S-a rezumat să îmi rupă hârtiile. Apoi a primit un telefon. Imediat cei doi au dispărut", spune Adrian Dreghin. A fost lăsat în custodia unui colonel, despre care a aflat că se numea Baciu. "Surprinzător, acesta s-a dovedit teribil de bun şi de blând cu mine. Mi-a adus un pahar cu apă. Mi-a spus să scriu şi să dau şi numele celorlalţi. A şi plecat din birou. Aici mai intra din când în când cineva care lua hârtiile pe care le scriam şi care îmi spunea să mai scriu, deoarece declaraţiile nu erau bune. Dimineaţa pe la 9-9.30, uşa s-a deschis, a intrat colonelul Baciu, care mi-a spus că declaraţia este bună şi mi-a cerut să-l urmez. Apoi, m-a scos din sediul Miliţiei, m-a însoţit o bună bucată de drum, sfătuindu-mă să merg acasă, să îmi iau haine şi nişte mâncare şi să dispar până nu se limpezesc apele".
"Veniţi cu noi!"
Adrian Dreghin nu s-a dus acasă. În jurul orei 9.40 a ajuns în dreptul restaurantului "Union". Deja cordoanele de miliţieni erau pe o parte şi pe alta a drumului. "Am văzut un grup de câteva persoane. În frunte, l-am văzut pe colegul meu de şcoală, Florin Ghiuzela. Am intrat în coloană. Pe scurt, după o trecere prin combinat, grupul a ajuns în faţa sediului Sfatului Popular şi al Comitetului PCR. Acolo am reuşit să îi spun lui Florin Ghiuzela că Marcel Olar şi Liliana Slătior au fost şi ei reţinuţi de miliţieni şi că nu mai ştiu nimic de soarta lor. Apoi, l-am văzut pe Văduva. Purta brasardă de revoluţionar. Decât să îl lovesc, am preferat să plec de acolo". S-a dus acasă să-şi anunţe familia, care a aflat abia în dimineaţa de 22 decembrie, de la nişte colegi de serviciu ai acestuia, că Adrian fusese arestat. S-a întors la fabrică, unde a rămas până în data de 26 decembrie.
"Grupul Olar"
Adrian Dreghin a împărţit şi lipit manifeste în incinta Fabricii de Tricotaje din Hunedoara. Acestea i-au fost aduse de către Marcel Olar, vecin şi vechi prieten, şi de Liliana Slătior. Despre cele 7-8 persoane care se aflau împreună cu Olar şi Slătior în seara de 21 decembrie 1989 nu se ştie absolut nimic. Marcel Olar a decedat în urmă cu 7-8 ani. Florin Ghiuzela crede că şi loviturile pe care le-a primit în acea noapte ar fi putut duce la moartea sa: "Era un om deosebit. Noi îi spuneam Marco. A avut curaj când multora acest cuvânt le era străin. Din păcate, a plecat prea devreme dintre noi. N-a cerut nimic în schimbul curajului nebun pe care l-a avut în acele zile. Înclin să cred că loviturile primite la Miliţie i-au grăbit sfârşitul". Despre Liliana Slătior nu se mai ştiu prea multe lucruri. Aceasta n-a cerut niciodată nimic, n-a avut certificat de revoluţionar. Florin Ghiuzela spune că pentru curajul ei, Liliana Slătior merită toată recunoştinţa hunedorenilor: "Nu are importanţă ce a fost sau ce este. Oamenii o judecă greşit, pentru că a înţeles să-şi câştige existenţa într-un anume fel. Uită, din păcate, că în decembrie 1989 cei mai mulţi se ascundeau în case, iar ea şi-a riscat viaţa împrăştiind manifeste prin oraş. Cred că merită mai mult. Nici ea n-a cerut nimic nimănui!". Comandantul Miliţiei de la acea dată a fost reţinut de revoluţionari timp de câteva zile, după care a fost eliberat. A fost mutat apoi în judeţul Sibiu, unde a devenit şef la Ordine Publică. Nu se mai cunosc date despre el. Comandantul Securităţii Hunedoara, Luca, a fost şi el reţinut de revoluţionari timp de câteva zile, după care a fost eliberat. În decembrie 1989, la Hunedoara au murit şase persoane, iar alte 19 au fost rănite. Înainte de 22 decembrie, în oraş au existat trei grupuri care au încercat să protesteze împotriva regimului comunist, imediat după ce la Timişoara s-au tras primele focuri de armă şi au murit mai mulţi oameni. Este vorba despre un grup condus de Florin Ghiuzela, unul de Vasile Tudosi şi un altul care a împrăştiat şi lipit manifeste anticomuniste atât în oraş, cât şi la Fabrica de Tricotaje, din care făceau parte Adrian Dreghin, Marcel Olar şi Liliana Slătior. După 1990, Adrian Dreghin a părăsit România şi s-a stabilit în Germania, la Allenbach. N-a cerut niciodată cetăţenie germană: "Eu sunt român şi aşa voi rămâne. Aceasta este ţara mea. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot aşa aş face. Nu sunt un erou, am fost şi voi rămâne un om obişnuit!".
ACUM IN JURNALUL.RO
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.
De ce? De plăcere! Cum? Cu pasiune. De unde? De sus. Fotografie aeriană profesională. Un job frumos, dar dificil. V-aţi putea întreba care este definiţia fotografiei aeriene, drept urmare e bine să aflaţi că aceasta este totalitatea imaginilor surprinse de o cameră foto aflată într-un punct de staţie superior, însă niciodată de pe o structură construită.
