ARSENIE BOCA ŞI-A PREVĂZUT PROPRIUL SFÂRŞIT!
1989 a fost ultimul an de viaţă pământească a părintelui Arsenie Boca. Încă din 1987 a arătat locul în care să îi fie săpat mormântul, în curtea Mănăstirii Prislop. Mai mult, martorii povestesc că în vara lui 1989 i-a cerut cuiva să-i scrie pe crucea de lemn, pe care i-o făcuse, anul morţii: 1989. Povestea este confirmată de preotul Crăciun Oprea, dar care precizează că însuşi Nicodim, du­hov­nicul Mănăstirii Prislop, a făcut crucea, pe care i-a şi arătat-o cu câteva luni înainte ca Arsenie Boca să se săvârşească din viaţă în 28 noiembrie 1989. A fost înmormântat acolo unde a dorit, iar potrivit celor prezenţi, a fost condus pe ultimul drum de circa o mie de credincioşi.


ZIAN, HIROTONIT ARSENIE
Zian Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, la Vaţa, în judeţul Hunedoara. A absolvit în 1929 liceul la Brad, ca şef de promoţie, iar apoi timp de patru ani Institutul Teologic din Sibiu. După care a fost tri­mis de către mitropolitul Bălan la Bu­cu­reşti să urmeze Institutul Belle - Arte, timp în care realizează grafica primelor patru volume ale "Filocaliei". În 1939 merge trei luni la Muntele Athos, iar în 1940 primeşte numele de Arsenie. Doi ani mai târziu este hirotonit preot şi devine stareţ al Mănăstirii Sâmbăta de Sus. Totuşi, în 1944 a plecat la Chişinău, unde a stat un an şi a învăţat pictura bisericească şi poleitul icoanelor.


PRIMA ARESTARE
În mai 1948 a fost arestat şi a fost acuzat că este legionar, lucru complet neadevărat. Pe de altă parte, în 1947 a sprijinit organizarea, la Sâmbăta, a întâlnirii unor reprezentanţi de forţe anticomuniste. Părintele Arsenie Boca a vizitat, de asemenea, Castelul de la Bran, unde a fost în nenumărate rânduri oaspetele principesei Ileana.

După câteva luni a fost eliberat şi mutat la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, unde a şi fost numit stareţ. Părintele Crăciun Oprea l-a cunoscut pe Arsenie Boca la începutul anilor '40: "Personalitatea părintelui fusese remarcată încă din liceu. Îmi amintesc că de când dădea vremea frumoasă şi până să cadă prima ninsoare, perioadă în care se putea dormi afară, în permanenţă erau între 800 până la o mie de oameni la Sâmbăta de Sus, studenţi, muncitori, ţărani etc. Unul dintre colegii mei de la Arad a dorit să meargă acolo şi aşa ne-am petrecut o lună din 1946. Un an mai târziu, mi s-a povestit de către un coleg de-al meu ce fusese la mănăstire că a văzut o minune, că părintele Arsenie a vindecat o fată paralizată, care nu putea să meargă. Părintele i-a spus tatălui ei s-o lase la Sâmbăta, iar un călugăr bătrân o avea în grijă şi o plim­ba cu roaba prin grădină.

Într-o bună zi, călugărul a dus fata pe braţe în biserică. A venit şi Arsenie Boca, a intrat în biserică, dar avea un fel de mers ca şi fata paralizată care a fost vindecată de Mântuitorul înain­te de înmulţirea vinului, în Caana. Am văzut-o şi eu în 1956, la
10 ani după ce a fost vindecată".

Preotul hunedorean îşi aminteşte că în 1948, părintele Arsenie a ajuns la Prislop: "După ce s-a instaurat noul regim, părintele Arsenie şi-a dorit ca vorbele sale să nu fie răstălmăcite şi să producă vreo răscoală. Oricum, nu i s-a îngăduit să le vorbească oamenilor. El a fost permanent urmărit". La doar doi ani de la sosirea sa la Prislop, mă­năs­tirea devine una de maici, iar Arsenie Boca rămâne doar duhovnic.

A DOUA ARESTARE
În 1951 este arestat din nou şi petrece nouă luni la Ocnele Mari şi la Canal. S-a întors apoi la Prislop, unde mai rămâne şapte ani, pentru că mănăstirea se desfiinţează, iar lui Arsenie Boca i se interzice să mai slujească. Ajunge la Bucureşti, unde este angajat ca pictor muncitor la Schitul Maicii Domnului. De altfel, mănăstirea a fost transformată în cămin de bătrâni şi s-a redeschis abia în 1976.

Preotul Crăciun Oprea îşi aduce aminte despre alte întâlniri cu Arsenie Boca: "În 1958 am venit de Florii la Cinciş, în vacanţă, cu un coleg care fusese ucenic al părintelui. Am reu­şit să vorbesc atunci cu el. Era un vizionar şi cunoştea sufletul omului, chiar dacă acela nu se spovedea. La Cinciş venea la casa socrului meu, cu care era în bune raporturi. Socrul meu avea în 1958 nişte boi foarte frumoşi, cu care se tot lăuda. Părintele Arsenie i-a zis atunci «Să vezi cum vei da boii aceştia cu sem­nă­tură, fără bani!». A venit colecti­vi­zarea şi a dat boii aşa cum prevăzuse părintele".

Anişoara Oprea îşi aminteşte şi ea de o întâmplare cu Arsenie Boca: "Venea în Cincişul vechi şi urcând pe lângă drumul bisericii, a dat cu nuiaua pe care o avea în mână într-un păr, spunându-ne că va fi apă peste locurile acelea. Noi nu înţelegeam. Satul era în groapă şi ne gândeam că ne va lua apa. Am întrebat «Dacă ajunge apa până acolo, ce va fi? Ne vom îneca?». Ne-a răspuns  «Nu, nu vă veţi îneca!». A avut dreptate. Peste patru ani satele au fost strămutate şi în locul lor a apărut un lac de acumulare.

Părintele Oprea îşi mai aminteşte de o întâmplare care s-a petrecut sub ochii soacrei sale: "Soacra mea sufe­rea de picioare şi insista să meargă la Prislop. După ce făcea slujba, părintele stătea cu oamenii. S-a dus la socrii mei, care erau într-o căruţă. Arsenie cunoştea păcatele oamenilor şi nu primea pe oricine. S-a întâmplat că a venit o doamnă, după slujbă, iar părintele i-a zis: «După ce ai venit?! Că şi aşa nu te spovedesc. Pe lumea cealaltă pregăteşte-te de furcă şi de cuţit!». Ştia că a făcut avort. Nu stătea de vorbă cu cei cu păcat. Le ştia păcatele, cum îi vedea!". Drumul lui Arsenie Boca ajunge la Drăgănescu, unde va picta biserica, iar apoi la Mănăstirea Sinaia".


SFÂRŞITUL DICTATURII
În anii aceia se vorbea foarte mult despre previziunile părintelui Arsenie Boca. Sunt foarte multe voci care spun că atunci ar fi pre­văzut sfârşitul familiei Ceau­şescu, spunând că "miroase a praf de puşcă". Părintele Daniel de la Vârşeţ povesteşte că în 1988 Arsenie Boca a ţinut o slujbă în care a vorbit despre sfârşitul dictaturilor. Era exact cu un an înainte să izbucneas­că evenimentele de la Timişoara. Părintele a întrezărit chinurile prin care va trece. Avea darul rugăciunii, iar multe persoane spun că îşi vedea şi propriul viitor, suferinţele şi arestarea, dar nu se tulbura prea tare. Ştia că pentru mântuire trebuie să le înduri pe toate, sfătuindu-i pe credincioşi să rabde, să accepte senini vrerea lui Dumnezeu.

Dosarul său de urmărit de fosta Securitate cuprinde în jur de o mie de pagini. Părintele Arsenie era căutat de către foarte mulţi credincioşi, iar faptele sale şi învăţăturile erau relatate mai ales în Ardeal şi Ţara Făgăraşului. Se vorbea că ar fi prevăzut şi cutremurul din 1977. Oricum, dosarul de la CNSAS arată că în septembrie 1989 s-a propus scoaterea de sub supraveghere informativă, pentru că "din mă­su­rile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate duşmănoasă îm­potriva orânduirii noastre socia­liste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite. În prezent este grav-bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului". Cererea a fost aprobată la 7 octombrie 1989. Preotul Crăciun Oprea spune că lumea de ieri şi de astăzi nu îl poate înţelege pe Arsenie Boca: "Ţinea la smerenie. A fost un părinte care a cunoscut voia lui Dumnezeu şi vroia ca oamenii să trăiască în credinţa creştină. Era foarte firesc în manifestare, modest, smerit în mod real. Spunea la fiecare pe şleau «Tu degeaba ai venit la spovedit, pentru că ai păcate!». Spunea adevărul omului de-a dreptul, în faţă!".

CRUCEA PĂRINTELUI
Cu doi ani înainte să moară, Arsenie Boca a marcat locul în care îşi dorea să fie înmormântat: mă­năs­tirea Prislop. Acest lucru este confirmat de către Daniel de la Vârşeţ: "A decis atunci unde să fie în­mor­mântat şi ce rânduieli trebuiau urmate". Preotul Crăciun Oprea îşi aminteşte că în vara anul 1989 a văzut crucea din lemn a părintelui Arsenie Boca: "Pe părintele Arsenie l-am întâlnit ultima oară în viaţă în 1988, când am stat de vorbă pentru ultima oară. Apoi, în vara lui 1989, părintele Nicodim, duhovnicul mănăstirii de la Prislop, un om pe care Arsenie Boca l-a preţuit foarte mult,  mă cheamă într-o cămăruţă şi a scos, cu discreţie, crucea părintelui. Era scrisă aşa cum e astăzi, cu data naşterii şi cu anul morţii - 1989. Ulterior, am aflat că despre Ni­co­dim a prevăzut de două ori cu mulţi ani înainte că va fi mutat de la un aşezământ bisericesc la altul şi că i-a şi spus că a treia oară îi va pre­vedea când îşi va lua zborul. Mi-a explicat atunci că a scris şi anul morţii pentru că aşa i-a po­run­cit părintele Arsenie să scrie pe cruce, aşa cum scrie acum. Păi dacă ştia când îi va face bagajul lui Nicodim, cum să nu ştie şi când moare el?!".


DECESUL ŞI ÎNMORMÂNTAREA
În data de 28 noiembrie 1989, Arsenie Boca a plecat la Dumnezeu. A fost adus la mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat în 4 de­cembrie, în locul pe care îl alesese cu doi ani înainte. Potrivit lui Da­niel la înmormântare au participat în jur de o mie de persoane. Normal, în presa vremii nu s-a scris niciun rând despre decesul părintelui.

Cam 30 de preoţi au participat la ceremonia de înmormântare. Preotul Oprea a fost unul dintre ei: "Nu ştia lumea că a murit. Au venit cre­dincioşii care au aflat. La în­mor­mântare se prive­ghează în biserică, iar apoi l-am înconjurat pe părinte în jurul bi­sericii. Îmi amintesc că i-am sărutat mâna şi pielea nu era tare ca la un mort. Din contră, era moa­le. I-am întrebat şi pe alţii care au fost acolo şi au sesizat acelaşi lu­cru. Nu i s-au tăiat mâinile aşa cum se vorbea". Pe de altă parte, la în­mor­mântarea sa, în mulţimea de cre­dincioşi circula zvonul că Părintele Arsenie Boca ar fi fost ucis de Se­curitate tocmai pentru că ar fi spus că Ceauşeştilor li se apropie sfârşitul.

Astăzi, mormântul părintelui Ars­enie a devenit loc de pelerinaj pentru români. Preoţii spun că e chiar cel mai vizitat mormânt din România. Mai ales în Transilvania el este numit "Sfântul neîncoronat al Ardealului".